Care este, de fapt, cel mai sărac oraș din România. Doar 900 de locuitori muncesc, restul sunt șomeri

Care este, de fapt, cel mai sărac oraș din România. Doar 900 de locuitori muncesc, restul sunt șomeri
Care este, de fapt, cel mai sărac oraș din România. Doar 900 de locuitori muncesc, restul sunt șomeri / Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 14/11/2022, 10:00

Negrești, din județul Vaslui, este cel mai sărac oraș din România. Aici, doar 900 de locuitori au un loc de muncă, restul fiind șomeri. În Negrești nu mai există industrie, nici măcar un spital, iar tinerii au plecat de mulți ani spre alte zări. De fonduri europene și investiții, nici pomeneală, mai degrabă putem vorbi despre datorii cât cuprinde.

Doar 900 de locuitori muncesc, din cei 10.000 câți numără orașul Negrești.

Imaginea contrastează puternic cu cea a comunei Hoceni, din apropiere, acolo unde Primăria a reușit să acceseze fonduri de milioane de euro. În Hoceni, de exemplu, copiii merg la after-school, iar profesorii câştigă mai mult decât colegii lor de la Negrești.

Localnicii acuză nepăsarea autoritățile

La 80 de ani, bătrânul Haralambie a văzut cum s-a prăbușit orașul Negrești după Revoluție și a înțeles repede ce s-a întâmplat: „Care a putut, și-a știut, și-a avut carte, și-a avut așa… a luat tot! Și nu s-a mai uitat că cel din urmă nu mai are ce mânca sau cu ce se îmbrăca sau să-i mai facă și lui un drept. Ei au știut, au avut și au știut unde să manevreze, și-au distrus tot! Tot, tot, tot au distrus!”.

La Evidența Populației, actele arată că în Negrești locuiesc 9800 de oameni, dar aproape un sfert au plecat. Pentru că n-au avut unde să muncească, 2000 de tineri au părăsit orașul; fabrica de pâine s-a închis, Filatura, la fel, nu mai sunt nici fabrica de mobilă, nici fabrica de utilaje pentru construcții. În decembrie ’89, în Negrești lucrau aproape 3000 de oameni, azi, doar 900. Restul locuitorilor sunt pensionari, asistați sociali (la 40 de ani) și copii.

Pentru cei mai mulți oameni din Negrești, supraviețuirea a devenit un obiectiv. „Să trecem și peste ziua de azi”, zic vasluienii.

Florin are 51 de ani și a muncit în construcții. Nu mai are unde să se angajeze și a ajuns asistat social – primește 140 de lei în fiecare lună, dar „se scoate” cu ce-i trimite soția plecată la muncă în Italia (de 16 ani). Bărbatul și-a spus povestea la Digi 24: „Soția e badantă la o bătrână. Ținem legătura prin telefon. Nu m-am mai văzut cu ea de anul trecut, din mai. Câteodată ne vedem și la doi ani. În privința alimentației, mă descurc. Ba pe la socri, ba pe la mama, la țară. Dar facturile astea mă nenorocesc”.

„Am fost colegi la liceu și pe urmă, în ’90, ne-am căsătorit. Are și ea o vârstă. Se simte cam rău. S-o săturat de străinătate și ea. A spus că n-are încontro. La ce să vină? Să steie în casă cu mine, iarna?” – Florin, 51 de ani, asistat social

În Negrești nu mai există sistem public de termoficare. Indiferent că stau la bloc sau la casă, oamenii folosesc încălzirea cu sobe pe lemne.

Spitalul, modernizat și apoi închis

Spitalul din Negrești a fost modernizat cu 14 ani în urmă, când s-au investit 4,5 milioane de euro în reparații, plus 1 milion de euro în aparatură medicală. Era un spital modern și util în anul 2011, când guvernarea de atunci a decis că trebuie închis. Și închis a rămas și-n ziua de azi! Între timp, a ajuns o ruină, explică Alexandru Cioată, primarul în oraș între anii 1992-1996: „El, înăuntru, este dezastru. E căzut, plafoanele… E ca o clădire părăsită din 2011. Aici, dacă naște cineva, trebuie să meargă la Vaslui. S-a ales praful! Praful!”.

Acum șase ani, profesorii Universității București au catalogat Negreștii drept cel mai sărac oraș din România.

„S-a redus rata șomajului, dar explicația este aceea că majoritatea tinerilor au plecat în afara țării. 2000 de tineri sunt plecați. Mulți, mulți! În Italia, Spania, Germania, Irlanda și multe țări ale Europei și nu numai… Avem destule proiecte la nivelul orașului și la nivelul zonei, dar societățile comerciale care câștigă acele lucrări se confruntă cu această problemă, a lipsei forței de muncă. Nu știm ce o să se întâmple. Nu știm ce o să facem în aceste condiții”, se plânge Vasile Voicu, actualul primar al orașului Negrești.

În județul Vaslui există, însă, și excepții, iar una este Hoceni. Locuitorii acestei comune au asfalt, apă curentă, canalizare, iluminat public și dispensar. Din fondurile europene atrase, în jur de 7 milioane de euro, s-au construit și patru grădinițe, au fost modernizate șase școli, iar elevii claselor primare beneficiază de after-school.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Ultimele sondaje înainte de alegerile din SUA. Cine va câștiga: Kamala Harris sau Donald Trump?
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte /...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Statul îi ia casa lui Klaus Iohannis. Ce lovitură i se pregătește președintelui României
Ardei și dulci, și acrișori. Rețeta care trece peste prejudecățile din bucătărie  
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
Horoscop zilnic, 5 noiembrie 2024: Fecioarele dau dovadă de luciditate extremă și vor acționa cu...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă